DESPRE NOI

În 2008, pregătindu-se pentru debutul în lung-metraj, regizorul Florin Șerban a ținut lecții și ateliere de actorie în penitenciarele de minori și tineri din România. În lunile acelea, acolo, s-a născut o metodă de lucru cu actorii ne-profesoniști, anume Metoda Rolului Trăit. Rezultatul a fost Eu când vreau să fluier, fluier și premiul Alfred Bauer pentru inovatie în film la Festivalul Internațional de la Berlin, exact pentru această metodă. Alături de acest premiu, Eu când vreau să fluier, fluier, a obținut Marele Premiu al Juriului la același festival, și încă zeci de premii internationale. Așa a început Școala de Actorie.

 

Inițial, Școala de Actorie a avut o componentă socială semnificativă. În fiecare grupă de zece studenti, erau cel puțin doi studenți care fuseseră încarcerați, iar acum erau în libertate. Timp de două luni, sub îndrumarea lui Florin Șerban, foștii deținuți învățau acum actorie. Așa s-a ajuns ca medici, avocați, oameni din publicitate și din cele mai diverse domenii, să învețe actorie alături tineri care încercau să uite ce făcuseră greșit. În final, toți ajungeau să se înțeleagă mai bine pe ei înșiși, să își controleze emoțiile, dar mai ales să își dea seama că, de fapt, suntem toți la fel.

 

Însă, după doi ani, Școala de Actorie a hotărât să renunțe la componenta socială și să prioritizeze componenta artistică. Și de-atunci înainte, din când în când, foști deținuți au participat la cursurile Școlii. Ca și mai înainte, nu au plătit nicio taxă, dar Școala de Actorie a renuntat la programul care îi căuta și încerca să îi aducă aici. S-a continuat lucrul folosind Metoda Rolului Trăit, iar Școala de Actorie s-a transformat într-un loc unde, în același timp, se făcea performanță în actorie și se urmărea auto-cunoașterea. Oameni care nu mai făcuseră actorie se întâlneau și lucrau aici alături de tineri actori sau de actori consacrați. Unii voiau să experimenteze cum lucrează actorii, apoi să aplice cele învățate aici în viața personală sau profesională; alții, profesioniștii, voiau să învețe o nouă metodă de lucru, ceva ce nu mai întâlniseră. Aici, întodeauna, toți au lucrat împreună. Unii au văzut în cel de alături naivitatea si pasiunea pierdută cândva, altul a văzut în cel de lângă manifestarea curajului care îi lipsea. Astfel toți, fără excepție, s-au inspirat unii de la ceilalți. S-au inspirat și se inspiră, căci aceasta este în continuare formula în care se lucrează aici - împreună, indiferent de vârstă, istorie, educație sau pregătire profesională.